se simte cum vine ceva,
un vânt rece sau o tăcere gri
sau poate e doar o părere,
greu de spus în lumina asta
care ne arată pe furiș

iată, între o atingere și un zâmbet
mă privești fără ezitare
și-mi spui că moartea
e cea mai mare distanță

în astfel de clipe
nu-mi feresc privirea
și mă regăsesc ca din întâmplare,
același
pe care-l primești cu ochii închiși

în cea mai mare parte a timpului
înaintăm însingurați și ne cârpim cuvinte,
vorbind despre noi dăm nume
spiritelor care plutesc nedefinite în jur

dar iată, din când în când
o luăm de la capăt
și ajungem să înțelegem
și tresăltăm într-o presimțire

într-adevăr, se întâmplă
să păstrăm distanța exactă,
fără restul lumii și fără virgulele noastre,
nici prea aproape, nici prea departe

totuși, e la fel de adevărat
că de fiecare dată ajungem să uităm și să rătăcim,
că ne întoarcem mereu
căutând ceva mai mult sau mai puțin

da, se simte cum vine ceva,
o ploaie caldă sau un final dureros
sau poate e vorba doar de noi,
e greu de spus prin ceața asta
care nu ne învăluie

în asemenea clipe suntem
locul din care n-am plecat,
înțelegerea ne însoțește ca o amintire
și ne întâlnim printre toate
fără nume și fără așteptare

se întâmplă să simțim pentru o clipă
cum vine ceva într-un anume fel
și să ni se pară singurul,
avem șansa să fim față către față
și să închidem ochii

fie și numai pentru un moment,
avem ocazia să simțim
cum că poate totul nu e doar o părere,
cum că se prea poate să nu fie vorba
doar despre noi