undeva departe de mine, Spartacus, Adagio
lângă mine o mare de liniște
și la padoc o eclipsă totală de viață
freamătă și bate din picior

cerul sfâșiat urlă de durere
pietre de foc îi ard măruntaiele norilor
lac rimile (!!) se ard la mâini (î)incercând să oprească
prăpădul iscat de frumoasele stele căzătoare

dacă aș fi zburat aș fi căzut ca Icar
sfărâmându-mă cu toate visele alături
dar stele cad, piatră în mijlocul drumului
obligând la ocol și adăstare

ciudat, cum s-au scurs atâția ani
fără să-mi (î)insemne prezentul trecut
cu evenimente și amintiri
lăsându-mă curat ca în momentul arderii de tot

undeva în adânc clocotesc
toate neliniștile, spaimele și durerea nemișcării
iar când vântul va roade coaja ce mă apără
urletul va revărsa, pârjolind tăcerea