Vreau să urc pe balcon
și de pe marginea acestuia să privesc
orașul de dedesubt, ale cărui linii funebre
se întretaie într-un labirint nimicitor și
nebun, ce înghite imaginația
fiecărui trecător.

Și mai vreau ca de pe muchia fină
dintre mine și oraș să alunec
în golul amețitor aflat în disoluție
și din toate liniile să nu mai văd scris
decât o ultimă notiță de dragoste
al cărei destinatar nu mai vrea să știe
de existența ei.

Vreau să șterg tot și din fărâmele de gumă
să așez din nou
ape
peste tot
griul nimicitor al rațiunii umane.

Vreau să alung blocurile de beton,
să le văd fugind,
speriate de oricare copil
ce înoată într-o fântâna,
în mijlocul pieții,
când nu sunt atenți
adulții.