lucrurile luaseră o întorsătură ce nu mă privea
ca un dinte crescut în creierul gândului
și noaptea întunericurilor tale se ivea
udată de o frică ce-mi înțepenea rotulele, acolo
era o rugăciune încă în pruncie
la țâța ta-n ucenicie
și stinsă
de focul inimii tale atinsă

unele lucruri erau așezate în ordinea analfabetică a multora
acei jurând credință neștiinței
în liniști de albastru
iveam Cuvânt ființei
și-n miez era și ora
Credinței

lucrurile sunt identități neireversibile
lumind, în ele e așezat un sânge static,
un morb cu simptom de rost
în tăceri ale mișcării posibile
și petale posibile de A fost
când Omul e iernatic,
contracost