Copacii mă țin departe de tine,
când iubirea mea nu se poate abține.
O piatră ar vrea să-mi devină cărare,
să-mi ducă pașii bolnavi înspre mare.
Lalele negre îmi cânta un mic recviem,
părul tău negru să nu devină blestem.
Am și-o busolă în al meu buzunar
și-am pus nordul tău în vechiul sertar,
drumul spre tine să fie veșnic pierdut,
dragostea noastră să fie lucru vândut,
iar mâine, de mă vrei înapoi, ține minte,
privirile noastre pot ține loc de cuvinte.

În tâmplele mele anticorpi am plantat,
să nu mai fac din imaginea ta un păcat.