Când sunt în acțiune, atâtea subiecte, atâtea începuturi...
Acum, în fața foii, toate par să se fi șters.
De ce să-mi amintesc? De băiatul brunețel ale cărui mărturisiri
le-am ascultat în mașina unui pirat, de stupoarea la oprirea mașinii
de către poliție (altă mașină, de ocazie), de orășelele comerciale apărute în orașe...
Despre astea am scris în Însemnări zilnice. Acum totul pare
șters, totul s-a șters. Atâtea drumuri de poveste, atâtea chiar povești...
Iar acum, nimic. Doar aceste rânduri sintaxate, care, într-un început de
poveste, de ieri, pe când veneam la vale, nu mă reprezintă.
Viața mi-e plină, doar când mă uit, arareori,
într-o oglindă, la început, nu mă recunosc.