mama, dumnezeu să-i odihnească sufletul,
era o femeie frumoasă.
într-o amintire o văd suflecată,
până la jumătatea pulpelor, cu picioarele-n lut,
cu burta la gură, călcând
hoaspa și paiele, cu sapa bâtând
să facă chirpici pentru casă.
frumoasă era mama mea și când
rânea bălegarele de la porci,
de la vacă și cînd scotea
găinațul de la păsări...

fuseseră trecuți la chiaburi.
c-aveau patru copii în viață,
(două fete le murise pe timp de război)
două hectare de pământ și încă două
a unei mătușe beteagă adusă la noi?
poate, nu știu...

ani grei cu cote la stat aberante.
la etatizare
au rămas cu un sac de bani fără valoare,
dar mama a strâns din dinți:
le-om arăta noi, Iordache!

nu era o femeie să stea la radio-șanț
repulsie avea pentru bârfă și poate
din cauza asta singură se simțea...

parcă o văd, la paști, la crăciun,
la nunți, cumetrii, cu huște de borș
pe chip se freca,
cu cenușă din foc leșie-și făcea
pentru lăutul de păr.
în scăldătoare-și punea busuioc.
cu spelca părul castaniu în coc și-l prindea,
cu haine amirosind a sulfină se îmbrăca
să meargă în lume...

în necazuri mama trăia, ca țara de-acum.
de ce unii sunt cârcotași și spun
că așa și pe dincolo?...
cu ce e vinovată țara că de sărbătoarea ei mare
a vrut să fie ca mama, frumoasă?

dobitocilor, nu credeți
că prostia vi-i crasă?...