scrinul bunicii
are cireșele coapte
încă în lemn

umbra mamei
scrie pe el o poveste
despre Dumnezeu în exil

e iarăși Crăciun
în casa mea
ard stele verzi
într-un brad de plastic

părinții mei
fac primul Crăciun împreună
după un sfert de secol

deschid pentru ei
o șampanie din alt veac

prin fereastra mea
care dă spre infern
oamenii alaergă fericiți
către moarte

au uitat pentru ce există

și eu mă întreb
dacă nu cumva și sufletul meu
e doar o memorie de plastic

din scrinul bunicii
mai cresc încă cireșe