părea totul poezie
în buzunarul din stânga

el mă păstra cuminte
îngenuncheată
în fața credinței sale nemărginite

el era tatăl și bărbatul
cuvântului dintâi

pe el nimeni nu-l putea înlocui
pentru că
numai el știa
să-mi sărute gândurile printre
zdrențele închipuirilor mele

și mai stau încă îngenuncheată
în buzunarul zdrențuit al metaforelor lui
pentru că aștept
un colț de cer în care
să mă aștern toată

iar el

să-mi poată presăra
semințele timpului prin ochi

apoi din mine
să se arunce

primul colț de curcubeu
în pumnul strâns al lui,
cel care crede că le știe pe toate

prin credință cunoști

nu cunoști omul
doar ți-l închipuiești cruce de iarbă
sub căciula de zăpadă a unui anotimp
care pe vremuri se numea
iarnă

Anne Marie Bejliu, 2 ianuarie 2018