omul verde plecase
era de ajuns să cheme sirenele
veneau cântecele asurzitoare
dragostea neauzită
aș fi împletit funii de apă
să-l adun cu mine
mă strecuram printre scoici
cu platoșe mari
pline de de visuri albe
ale mele negre
cu femei despletite
de jur împrejur
de parcă toate blestemele lumii
se aciuaseră în ele
ofrandă deznădejdii
în plămânii lui respira somnul
și-n fiecare răsărit
mai arunca leneș
câte o moarte
pentru fiecare val
îndreptat către țărm
până în ziua
când i-am prins solar răsuflarea