Părea că ești iubita mea cu gene de ninsoare
iar eu să-nvii cîntam tuflit pe jilțul floribund,
nerăbdător eram să-ți picur soare-n brațe,
vezi, de-asta te îmbrățișam rotund.

Era ceva demult uitat, mirosul meu la tine-n păr,
iar vocea mă trăda fecund;
pîndeam cum vorba ta de filigran și sare
prin receptor tărăgăna un "gînd la gînd".
Da-n pieptul meu, știind că n-ai să vii curînd,
nimic nu bate acum, nimic nu doare.

Mă suni și-mi spui că nu mai simți nimic,
iar eu mă scutur de ninsoare,
și plec spre Oana, cea cu sîni trandafirii.
Ce bine e că nu îmi vii, ce bine e că nu e soare!