Știi.. Între lumile noastre
n-ar exista nicio deosebire.
Doar acea înseninare a frunții,
cu care apari mereu înaintea pașilor mei
- căutând, fără odihnă, ieșirea
din labirintul celor care nu spun nimic,
ci doar așteaptă precum niște muribunzi,
mila unui nou răsărit de mâine.
Însă știu că nimic din toate
câte ne sunt hărăzite acum și aici,
n-ar semăna nicicând cu urmele
ce le lași - precum o mulțumire,
pe bolta sufletelor noastre pierdute undeva,
unde niciodată nu vom putea ajunge...
nici măcar cu degetul arătător
îndreptat întru nemurirea noastră.