chipul meu
ți-a apărut o vreme
într-un decor minimal
o agrafă argintată în formă de pescăruș
corabia îndepărtând țărmurile
micile cochetării cu șuvița rebelă
chicotul meu la gândul ca-ți sunt irezistibilă

într-o duminică de primăvară
umplută cu zăpadă bunăoară
într-o creastă a cerului în care
benevol și-a pierdut urmele
îngerul nostru comun
doar ca să aibă de unde să reapară

cuminte și vie
în colțul meu cuprinzând infinitul
aranjez litere
nici acum habar nu am cum ar fi fost
dincolo de cuvinte

o tăcere / un fluture / pași dând de știre
gestul făptuit în ultima secundă
suficient de netârziu
cât să ne ridicăm sufletele
dintr-ale timpului

preaplinul clipei în care aduni
toate sentimentele
să ai rezerva aceea care să-ți permită
existența
în plenitudinea
morții