- Se-ntoarce iarăși iarna cu pași mărunți și iară
În visul meu e soare și-atâta primăvară...
Ce fantezie albă, ce nebunie pură,
Sărutul unui deget apropiat de gură

Înnoadă veșnicia de-un lujer de lumină
Crescut în lutul reavăn din mica mea grădină,
Hai, vino, primăvară, de ce ești alintată,
Te lași prea mult dorită și nu e prima dată.

Hai, vino lângă mine, iubite,-mbracă timpul
Cu verdele speranței și roagă anotimpul
Să-și îndulcească glasul că vremea asta rece
Prea seamănă cu iarna ce nu mai vrea să plece.

- La graniță cocorii așteaptă pentru viză,
Stau flori îmbobocite cu soarele-n valiză,
Azi câmpuri de zăpadă se-ntind până departe,
Pe unde-i primăvara? S-o fi mutat pe Marte.

E iarna hăituită de razele de soare,
Întinde peste lume dantele de ninsoare,
Pădurile-și așteaptă sentința inutilă,
Mi-e dor de trupul verde cu mâini de clorofilă.

Mai bine te-nfășoară în șalul de mătase
Și vino nud, spre seară, ca-n zilele ploioase,
Să-mi decorezi, iubito, pervazul cu zambile,
Că iarna o să plece, mai sunt câteva zile...

Liliana Trif & Ioan Grigoraș