Să nu regreți că ai ucis în mine
Ultima șoaptă a muzei din Eden.
Lipsit în insomnii de blând refren
Îmi umplu zilnic palmele cu tine.

Cândva serafic un surâs din Lună
Cădea pe raze reci în ochi căprui;
Fugiți în reverii, copii ai nimănui,
Poieni ne arătau cum ramuri sună.

Acum am sânii albi și șoldul tare
Pe care muritor agăț îmbrățișări
Însă mai cat oftând în depărtare
Dorind s-aud romantice chemări.

Am tot seninul cerului în ochii tăi
Și senzuala-ți gură rostește poezie
Dar nu mai simt nocturnele văpăi
Din slăvi ivite cu izvor de fantezie.

Poate mi-e scris că biruind misterul
În nopți când luna în lac se scaldă
La pieptul tău lăsându-mi efemerul
Spre ea urca-voi cu șoptire caldă.