o dungă orizontală pe retina ochiului
sus roșu de văpăi încinse,
jos galben de recolte unduitoare
și eu un punct minuscul pe tablou
arșița usturătoare și sarea din ochi de la transpirație
mai încolo o fântână stând în cumpănă
cimitirul satului uitat, năpădit de buruieni și cruci scufundate în pământ
mirosul de pâine caldă din căruța de la brutărie
oameni mânioși cu mâinile cioturoase care ridică sacii cu faină în spate
hoții de cai din vechime ajunși astăzi hoți de găini
ierni apăsătoare cu zăpezi apocaliptice care acoperă tot satul până nu se mai vede nimic
îngropați în casele lor ca în propriile morminte
vifor, crivăț, sfârșitul lumii
sărăcie pe garduri și în sufletele pustiite ale țăranilor
diamante ascunse în minele pline de noroi ale câmpiei
vreau sa-mi dezgrop bunicii și străbunicii
moșii și strămoșii
să-i întreb cine suntem noi, de unde venim ca să știu unde ne ducem
uneori am amintiri care nu sunt ale mele
călărind cai mongoli pe întinderea deșertului Gobi
pe stepa buraganului tot întunericul lumii e topit în liniștea timpului
care aici a stat în loc încremenit ca o statuie
zilele sunt neschimbate de la începutul lumii
nopțile sunt grele dar fertile, un cocon de mătase
din care dimineața răsare soarele pentru prima oară
mă trezesc noaptea speriat în casa mea din orașul comod
și-mi vine un dor de ducă pe câmpuri întinse cât toată viața mea
libertatea din cel mai pur și limpede izvor
să fug așa cum au făcut și cei ce m-au făcut
până cad obosit și împăcat la pământ, mă fac una cu pământul
să crească din mine pajiști verzi pe care să alerge caii sălbatici în toate zările