Emoțiile au lumea lor,
Porumbeii nu știu să dăruiască,
Eram acolo când ai găsit neliniștea.
Fiecare om are doza lui de dezamăgire,
Direct proporțională cu visele nerostite.
În pași de dans apatic,
Eu te-am uitat definitiv
La umbra unor trandafiri ce nu au spini...
Vin acum pe drumul de care ți-e frică,
Cu gândurile ascunse într-un sac de catifea.
Te rog să nu râzi, vreau să râd eu primul,
De toate iluziile tale ce cândva
Erau stele pe cerul meu.
Dacă pomii ar putea vorbi,
Ți-ar spune că viața ta e o frunză uscată,
Lipsită de vânt!