Lacrima e stropul de cerneală,
Ce din iris, ca dintr-o călimară,
S-a scurs, lăsând dâre albastre
Și reci în sufletele noastre.

Ea scrie pe suflet cu suferință,
Revarsă peste albul fericirii
Abisul, semnând dureroasa sentință
La detenție-n cetatea amintirii.

Lacrima și-a părăsit culoarea,
În amonte, când a fost creată,
Lăsând toate nuanțele să zboare
Și rămânând așa, decolorată...