O să vina toamna cu lungi insomnii,
Cu nori aruncați peste-acoperișuri,
O toamna rugină, în care devii,
În văile albe de sub zmeurișuri.

O să vina toamna, cu parcuri ecou,
Sandale în ploaie și râuri pe stradă,
O să vină toamna, enigmatic, din nou.
Ca un clopot uitat, amintindu-și să bată.

O să vină toamna, inevitabil și sferic,
Mă plimb prin tăcerea de frunze căzute,
Prin vântul de zi, transparent și himeric
În nopțile peste-ntuneric stătute.

Se lasă deci toamna, o duminică-n vară,
Cu aerul veșted arzând peste nări.
Anotimp descleștat în imagini de seară.
Cu timp strecurat de secunde și stări.