Cetatea eternă afundată în covor de frunze și culori calde
O călătorie inițiatică în miezul amintirilor neamintite în viața asta
Visez romani călcând pe Via Apia spre Forumul roman
Strămoșii mei ce nu mă știu pe care doar ii închipui
Mi-e foame de laptele supt de Romulus pe dealul Palatinului
Revin la matcă rătăcit prin lume chemat de sânge
Simt o căldură cunoscută, căldura casei părintești
Poate că papa la uitat pe Traian pentru sfântul Petru
Eu nu
Merg la Columnă ca musulmanii la Mecca să-mi trag seva vitală
Adorm, visez lupte, vestale, sabine și gladiatori
Toți ai mei se roagă în Palatin zeilor îngăduitori și triști
Sunt un plebeu ce se înrolează în legiunile împăratului
Apoi plec în Dacia să-mi sculptez viitorul
Peste două mii de ani puiul de acvilă se întoarce în cuib
Prin ochii mei privesc atâtea generații de romani
Și de ce să nu cred că basmul ăsta miraculos
E chiar realitatea tăioasă care mă străpunge
Sunt și eu un fiu rătăcit al Romei
Uitat printr-un colț de lume dar cu memorie transcedentală