absint
ochii tăi în noapte

îți sorb absența cu o sfială
aproape liturgică
plutesc prelins
peste umbra imaginară
crezând-o altar

apoi
mă scufund amneziilor ca și cum
te-aș fi ucis cu mâna mea
sugrumând ultima rază de lună

cum să-mi mai fie dor când
pare că
nici nu te-ai născut?!