Fiece vers îl încep cu sfârșitul

Concluzie de simț netrăit

Precum și soarele asfințitul

Și-l face mereu plictisit

Mi-e silă de propria umbră

Ce obsesiv urmărește

Prin ploaie, prin soare, prin tundră

Un tată ce nu o iubește

Dar cel mai mult îmi e frică

De liniștea veacului sec

De oameni ce viața îmi strică

Și mi-e rușine să plec

Visez la o singură cale

Orbit să alerg ca un leu

Si cu apucături maniacale

Să-l judec eu, pe Dumnezeu