Fiindul tău iubire-n sânge cară

și plină de visare e desaga...

Privesc în ochii tăi și-mi văd întreaga

suire la divin pe-a tainei scară.

Morminte albe bând peniței vlaga,

în stih fântâni cu giulgiu-n stea flecară...

Erau acolo ape ce-necară

un înger rătăcit, plutindu-și plaga.

În pieptului văzduh de zbor licoare

îmi ești de leac, sărutul de-mi respiri,

minciuna existenței nu mai doare...

Tu duci, deasupra multor clevetiri,

cu adevăr a umple la izvoare

ulcica ta-n sentințele subțiri...