Simțeai cum vine tartorul din urmă,
și te-ai oprit, lăsându-l să alerge
prin timpul revolut ce semnu-i șterge,
chiar dacă brazde sapă-atunci când scurmă.

Iubirea te-a-nvățat o aspră lege:
să-ndepărtezi și spiritul de turmă,
chiar dacă drumul tău poate se curmă
până ce lumea versu-ți să dezlege.

Căderea e urmată de-nălțare,
o știe cel ce luptă pentru viață
și n-a uitat ca-n aura din zare
să-și scalde ochii dis-de-dimineață.

C-un rinocer nu te întreci în goană,
ci-i strigi doar simplu: „Piei de-aici, satană!”