Cu zgomot de tăceri ducându-ți anii
din ieri cu azi spre clipa viitoare
în piept un ceas mormânt, ce-n umbre doare
se înșoară-n albe vise stranii.

Era cuvânt de liniști la vâltoare,
de sacru-n om a ghiocei sub cranii...
De printre-atâtea-n veșnicii pierzanii
era un anotimp cu stih pe zare.

Acolo zeii tăi trimit răvașe,
poeme spre-al meu unic demiurg
și-n pielea ta privirile îmi curg
și mă înfig în zboruri uriașe.

Ci pe la ost de taină-i paralelul
de unde-n deget ți-am depus inelul...