în fiecare zi când luna își îmbrăca roba albastră
și broboane de rouă se strâng în iarbă
iguanele albastre ies din hibernare,
se strâng cerc în jurul lemnului sfânt înfipt în carnea tare a pământului
și dansează legănându-și cozile pline de așteptare
capetele cad în piept și boturile uscate ridică imn de slavă sevei
acel moment e singurul în care iguanele pot muri fără să știe
multă lume se întreabă când a apărut acest dans
dar rosturile lui se pierd în negura vremurilor
și probabil nimeni nu-și mai aduce aminte
de anul în care cocorii s-au abătut din drumul lor
și au poposit aducând un imn luminii de început
o iguană albastră le-a văzut dansul
și i-a plăcut atât de mult încât a început
să-l danseza la rândul ei
fericită că poate scăpa chiar și pentru scurt timp
de greutatea strânsă în oasele ei