tăceai pe alb cuvântul care cheamă,
ți-era în sâmbure de fructe veste
ca flori morminte-s în grădini funeste
ce cresc în gândul tău spre ieri în teamă.

când mâine îți va fi doar de poveste
căzând în amintire, sânge-aramă,
sămânță-i azi ființei încă-n poamă
doar fum de-adie-n pipele celeste.

râzând a teatru-n vămi adiacente
se deschideau corole de sicriu
în pielea ta iubire-n pace-ți scriu
și coborând tăcerea în placente.

interioarei zări nu-i da pricină
în raclă cu odaia mea vecină...