Morminte plouă,-n slavă-s țintirime
și preoți mici de apă-n trist, pe nară
tot zic un cântec de tăcere rară
stricat în pietre-n prăvăliri sub rime.

Seninului poeme însetară,
albastru-i stins și ud și sfânt, lățime
și-adânc în a enigmelor mulțime,
stelare-s stihuri fără călimară.

Pe gând metalică fantomă cade
luând în zboruri formă de eres,
da-i doar sămânța fără rost de roade...

Iubiri erau, tot fără înțeles
cu fir lichid, subțire, să înnoade
lipsită-n vremuri fericire-n ghes...