Primăvara îmi încearcă simţurile,
dar plinul din ele foşneşte de nerăbdare,
îmi iau tăcerea ochilor cu mine
şi adun în mâini verdele crud al spiritului.

Străbat sinusoidele neîmblânzite ale vremii,
respirul se încheagă în sângele curat
şi merg pe firul ce-mi înserează cuvântul
în rodia coaptă a crepuscului însorit.

Cucerit de zilele pregătite de praznic
din adânc urcă-n mine setea de mirosuri
şi aştept ca un copil marea desfăşurare
care rupe barierele la care aspir.

Primăvara-i mai mult decât o trăire
pusă pe masa îndestulării în cuget
şi rămân în ea cu un mugur în trup
din care învie Iisus mereu nemărginit.