În ţara asta frumoasă cu nume de poet
Eminescu rostea rugăciunea unui dac,

poarta sărutului pe sub care trec
are stâlpi dăltuiţi în piatră
şi susţin o ladă de zestre
în care-i împăturită istoria unui neam
trecut peste nenumărate încercări de moarte
şi totuşi există treaz.

Pe când voi îmbătrâni,lângă masa tăcerii
idei de păsări vor zbura spre cer,
de voi rămâne nemuritor şi magic
privind coloana înfiptă-n înfinit
cu ochii de ţăran dintr-un sat
rămas într-o veşnicie născută-n el
şi uitată pe uliţe.