Într-o zi senină o lume nebună
își pierde orizontul,
circulă pe drumuri fără încetare
cu viteze amețitoare.
Mi s-a spus că-și caută sfârșitul,
dar nu cred pe nimeni
vine alt potop.

Seara m-am înconjurat de hărți astrale,
am lăsat pământul să odihnească,
pe țărmul apelor ce vor să-l înghită.
Am intrat într-un mileniu de căpătâi,
nu mă lăsa la începutul său,
să mă prăpădesc.

Am în spate un altul cu acoperișul ciuruit
de războaie și revoluții neterminate,
o umbră a umbrei credințelor.
Port pe umeri piatra zidurilor dărâmate
de nesăbuința celor ajunși la putere
care-mi macină sufletul
în mori de vânt.