Aștept dintr-odată să mă treci
peste puntea durerii
cu răbdarea unui orb.

Lumina curge fluidă pe pământ
prin oasele albe ale cerului,
Luna culcată pe partea sa nevăzută
cerne trecerea arcuită pe axă
prin sitele stelelor.

Noaptea disjunsă în procesul cosmic
rupe cu dinții din întuneric
și se grăbește să apună.

Se crapă de dimineață prin fante de lumină
ca într-un lemn cu inima roșie
abundent sângerândă.

Soarele își desenează răsăritul
c-un crepuscul de culori
care se varsă peste marginile orizontului.