alergam împreună ţinându-ne de mâini şi
împiedicându-ne mai mereu de
umbra sufletului nostru
comun

tu erai mai frumoasă şi mai bălaie decât
o niagară de spice iar eu eram mai
întotdeauna cu o jumătate de pas
înainte

alergam împreună ţinându-ne de mâini şi
împiedicându-ne mai mereu de
umbra nevisatelor
vise

deodată eu am zbughit-o râzând înspre o
lume străină iar tu te-ai oprit ostenită
la marginea galaxiei să-ţi sufleci carnea
de pe jumătatea sufletului tău
rămas singur ca-ntr-o
pădure de frig

e mult de atunci e tare mult de când
ne roteam împreună într-un
carusel de stele azi fără tine
aripile mi-au devenit rădăcini
iar tu copilăria mea
ai rămas ca o zare de lacrimi
în mileniul
vecin