Nopție tale rotunde
îmi cuprind inima în palme
lasată pradă dragostei sălbatice.

Zorii mă văd îmbătrânind în cuvinte
din rădăcini adânci autohtone,
ziua nu mă lasă niciodată singur,
să rămân întristat;
când seara se urcă în ceruri,
la cina cea de taină cu țărani.

Pe acoperișuri cade lumina
și alunecă pe ferestrele oamenilor,
pe o uliță ruptă din cer
se plimbă neliniștea satului,
Doamne iartă-mă
mi se pare totul nesigur,

O lumea e prea complicată
și nu pot să o înțeleg,
iubesc din inimă toți copiii
și pentru ei las cărarea deschisă.