ridic baricade frigului,
nu-mi rămâne afară decât regretul
de a nu fi zugrăvit cerul toamnei
în sufletul flămând,
iluzia care să-mi hrănească visul în care ea coboară, bate la uşă,
eu lipsesc la întâlnirea cu iubirea
ca mai apoi lumina să-mi inunde pervazul înşelând aşteptările
precum eu înşel nopțile cu insomnii.