venise primavara şi eu
aveam să o ratez aproape sigur şi de data aceasta
aşa cum ratezi cam toate chestiile esenţiale
care te-ar putea duce spre infinit

minusculă încercasem minima revanşă

aprofundarea cerului
într-o oglindă retrovizoare clipa exactă
în care un gest accidental sfârşeşte
prin a deveni iubirea cu premeditare

surâsul meu rămăsese suspendat
într-un buchet orange de stânjenei
toată dragostea mea către
printr-un ciob străvezit

norii erau albi şi greoi
capete de vată îmbibată cărora în zadar
se zbătea câte-un înger să le vestească
fantomatice glasurile... cântecul acela
pierzându-se înainte de a se fi născut



şi poate că totuşi…. cândva
Primavara mea aveai să fii tu...
chiar şi numai prin acea fracţiune de secundă
când ai intrat pe uşă... m-ai identificat... m-ai pironit în văzul tuturor
şi ne-am despărţit... pentru totdeauna?!