ce poate fi mai frumos acum
decât ea, primăvara

recunosc mirosul de iarbă în lumina dimineții
ascult liniștea apusurilor târzii

fiecare potecă e plină de flori
fiecare drum îmi pare un miracol
în care picioarele mele ar putea merge nestingherite
desculțe
fără teamă
afundându-se ușor în pământ
desenând forme hilare
respirând

drumurile se închid într-un cerc
în care ne jucăm de-a statul în mijloc
departe de marginea lui
iar ceilalți de alături stau fiecare în câte un alt cerc
în centrul lui

jocul continuă în fiecare zi
noi tot mai mărunți
cercurile tot mai mari
primăvara tot mai frumoasă