Sub camaşa ta e o tristeţe profundă
şi …cum n-ar fi deajuns
Ne suntem ca şi cum tot ce trăim e o inscenare
Un zbor alb fără cer, bine ascuns…
Un vis in care nici nu te alung, nici nu te chem.
Genunchii coboară-n rugaciune
Ca-ntr-un blestem…

Mă iau de lângă tine deşi adânc mă doare
Mi se-ngână umbre ciudate pe pereţi
Ziua cu noaptea devine un fel de trădare
şi tocmai când spun, sau visez că–n tot ce ne suntem
Mai avem un rost…
vântul imi suflă-n lumânare…