Îți vei desface arpile-n seară,
Când norii adormi-vor spre apus,
În cântul solitar de antică chitară,
Te-i legăna pe ritmicul ei plâns.

Bucăți din lună ți-or atinge chipul
Și urmele de lacrimi vor seca.
Tu, braț la braț, dansând din nou cu timpul,
Valsul eternității-l vei juca.

Și din a tale falduri împrăștia-vei floare,
Boboci născuți din stele căzute pe pământ,
Înmugurind la lună și înflorind în soare,
Cât tu dansa-vei încă pe-al timpului mormânt.

Vei deveni vecie în clipă muritoare
Împrăștiind în zare din albu-ți conținut,
Unindu-te cu cerul, rămâi nemuritoare,
În toiul unui dans ție necunoscut.