În cer în urmă ploaia lasă rană
Ca de pe trupuri carnea de e ruptă
În tină e șoptire fără luptă
Iar umbra-n piepturi unduie tirană.

Tristețea-n sânge-i inimii eruptă
La demonii neliniștilor hrană,
Din zbor de gând mai cade câte-o pană
În alb, cu vocea lirei ne-ntreruptă.

De prin văzduh în foaie-a zice stropii
Se tot îmbie stirpea de poeți,
De duhul lor eu doar sărac m-apropii.

Din picuri de cerneală slove-nveți,
Pe când din nasuri rugă-nalță popii
A vremii apă se revarsă-n vieți