un inch înainte
douăzeci de ani înapoi
ieri o coastă zdrobită azi o fâșie de carne
atârnă zdrobite oribile iubite

în loc îmi cresc oase și piei translucide
forma s-a stilizat de mult e mai vie și multă
e rece e caldă e marea mea adâncime

pășesc
și ustură încă pe frunte cununa de remușcări mângâiate
e plăcut ce cred despre mine
e înduioșător ca o viață de apoi în care nădăjduiesc părinții

durerea nu dispare dacă nu o las să treacă prin mine
nimic nu mă ucide până nu voi ajunge la capătul drumului meu
când mâinile Tale ce m-au făcut și m-au zidit
mă vor opri cu grație mă vor trece pe la fântână
și mă vor adânci simplu
în tăcere