În ochii tăi licoare tristețe-ngemănează
Ai plâns încât, iubito, să ai voios crepuscul
Din naștere ai lacrimi, vei râde-n drum minuscul
Spre trecerea cea mare spre veșnicia trează.
Jelindu-te urmașii, tu veselia du-le
Că dintr-o existență ai evadat din chin
Și straielor de carne li s-au oprit pendule
Și nu mai doare timpul sub Frunza cu venin.
Ci încă ești trupește, ai ape în priviri
Și viața ta de cruce calvarul tot ți-l scaldă,
Îmi mai înfigi în piele a tale mâini subțiri
Când frigul e departe de-atingerea ta caldă.
Pe racla viitoare ți-s flori de bucurie,
Spre-a nu cunoaște moarte mi-e poftă de-a te scrie