De te întrebi adesea, ce se-ntâmplă,
Ce e cu noi şi încotro vom merge?...
Poieni de ghiocei pe a ta tâmplă
Vor răsări ...iar visul, ţi-l vor şterge...
...............................................
Nu căuta răspuns la neputinţă...
Pe care singur, să o schimbi, nu poţi...
Acceptă să fii tu a ta căinţă
Ca spre aval cu apele să-noţi.
..............................................
De ştii să îţi răspunzi, de ce te doare
Când vrei s-ajuţi dar mediul nu te-ajută,
Convinge-te că viaţa este-o boare,
O pânză fină-n-ncercări, ţesută....
.............................................
Nu-ţi căuta răspuns la orişice
Nimic ce te-ntristeză sau te-apasă,
Căci „apa trece”-n vorbe lirice,
Dar pietrele din râu, rămân acasă...
............................................
De vei dori să fii în siguranţă
Şi certitudinea să te-nconjoare
Întreabă-te de vrei fără speranţă,
Iubire sau trăiri, anii să-ţi zboare!?
............................................
Nu cugeta că tot ce-i rău, e-un dat
Făr- de- nceput sau fără încheiere...
Ce-ar mai fi clipa fără un oftat
Sau viaţa înecată doar în miere?
...........................................
De vrei să înţelegi de ce ţi-e greu
Ca acceptarea să-ţi devină scut
Spovada-ndreapt-o către Dumnezeu
Şi către Universul Absolut!
...........................................
Nu alerga pe căi întortocheate
Sperând că adevărul vei cunoaşte...
Cu cât cărările-s mai deocheate,
Cu-atât eşecul sigur te va paşte!
............................................
.....dar oare ce-am mai fi făr’ de durere,
Fără suspinuri, chinuri şi-ncercări?
Nu suntem fulgi în vânt sau adiere?...
Nu suntem trepte-n ale pocăinţei scări?