El ar fi sărutat-o peste tot,
C-un soi de adorație aparte
Și-n buze moi, ca-n foi de albă carte,
I-ar fi sorbit esența mot à mot.

Ar fi-mbăiat-o-n limba sa de moarte,
De la călcâi la jenele din cot,
I-ar fi intrat ca ploaia sub tercot,
Ca tortul în siropul dintre toarte...

Poftea mereu, ca la un antricot
Cățelul izgonit pe drumuri sparte,
Ori ca fărâma ruptă din pișcot

La spuma din șampanii deșertate.
L-am și certat, i-am dat și peste bot,
I-am desenat… degeaba. Mai departe,

El ar fi sărutat-o peste tot…

(și,-accidental, pe mine, într-o parte)