Dacă Pasărea-Spin cântă o singură dată mai dulce decât orice altă vietate de pe pământ, și apoi zboară în căutarea copacului cu spini unde va muri, izbindu-se de unul dintre aceștia, Astrapia, pasărea unicat a paradisului terestru, suspină în cântec chemarea vieții ...



Chiar dacă aripa ți s-a detașat de zbor,
Chiar dacă țipătul durerii îți este mut
Vin să te culeg, fruct de Sicomor,
Iubindu-te definitiv și absolut !

Îți voi șterge lacrimile – stele,
Îți voi săruta fruntea selenară,
Cuprinzându-te-n aripile mele
Ca zborul, să te încânte iară !

Reia acel tril fermecător
Astrapie cu silueta delicată,
Iar în comunul nostru zbor
Lasă-mă să-ți fiu ... aripa dreaptă !