Mă rog, când mă simt cel mai puțin preaiubit
și aștept, una câte una, din măști să-mi cadă...
În fiecare zi îmbrac câte-un suflet
recuzită de suflete ascund prin tranșee
Eu mi-s soldatul întors către sine
scormonind prin tristețile grele...
așa am ajuns să-mi vindec , EU umbra
niciodată liberă sub cerul topit...
Tu...îmbracă-mi lumina din ochi
și ajut-o să nu mă piardă...