Pribeag, prin inimile cărnii mele
De-atâtea mame, care, poate, mi-au fost maică;
De te iubesc, probabil, par drăgaică
Ce, printre farmece, îți dă inele.

Câți frați să fi avut și câte rude
În pieptul meu, de-a câte vieți, n-am stare
Îmi pare că îți fac, la `mini, cărare
Ce numai bunătatea mea s-o ude...

Dar sunt prea mare-n cuget și-s bătrână;
De-atâtea oase, care chiar am fost;
Și dacă-aș sta, cu tine,-n săptămână

Pe lângă mine, ai părea un prost;
Căci ești prea tânăr, oaselor de zână
Ce-s mult prea groase, azi, și-un timp anost.