mă caţăr pe nori
să ajung la ploaie
dar găsesc doar vântul
ce faţa îmi taie

mă agăţ de lumină
să ajung la soare
dar acest univers
pentru mine-i prea mare

arunc după lună
cu pietre de piatră
ideea nu-i bună
căci câinii mă latră

mă lovesc şi pe mine
peste inimă, tare
am văzut că nu-i bine
durerea-i prea mare

de unde să ştiu
că nu-s mai de mine
în viaţă pustiu
şi doar serpentine

acum, sunt liniştit
tăcerea e albă
tu n-ai mai venit
să fii a mea salbă