devii absentă și vrei să fii oricare alta dar nu tu
ai construit un zid între tine și lume
dragostea nu mai e casa ta cu pașii ei înceți
cu tăcerea ei înflorită
stai și te întrebi de care parte a zilei trăiești

fiecare ocolește moartea cum poate așa te scuzai
dar ea pândea la fiecare colț de stradă
ai învățat să stai mereu singură să mori zilnic
să revii dintre morți cu forțe și speranțe noi
dar nu să spui: rămâi în seara asta

cuvintele îți stau nemișcate
ca niște geamanduri în apele Stixului
unde sunt oare vremurile acelea când iubind
însemna să alergi desculță și fără teamă
pe gheața subțire a îndoielii

nu crezi în lucrurile care durează veșnic
ai obosit să-ți tot plimbi vârstele pe aceleași drumuri
vindecarea ta e o pasăre fără aripi

astepți trenul de după amiază la geam un înger
îți zâmbește în zgomotul tremurător al fricii
acel centimetru cub de cenuşă
din descendența lui Adam aprinde o scânteie
în oasele tale uluite de atâta căldură