Viitor înrămat
Într-un tablou,
Mirosul de ramă veche
Cuprinzător peste capul meu
Cu înțelesuri peste urmele mele
Pictor cunoscut pe care îl înțelegi
Când obții un zâmbet al personajelor
din tablou
Care să îi domesticească curgerea
În apropierea mea
Ca un scop de a gândi
Când se va da trezirea
La visarea sentimentelor noi
Și le trebuie o bază
Pe care încerc să o potrivesc
În marginile gândirii
Pictorului netalentat, eu
Care a deghizat șoaptele
Ca să obțină un zâmbet final
Pentru că doar șoaptele sunt reale
Într-o lume în care
Doar unii spun adevărul
Cât pot de intens
Pornind de la șoaptă
Iar acesta spus cu pipeta
Devine molipsitor
Ca un zâmbet pe care
îl așteptai demult
Devine molipsitor
Ca un zâmbet al automulțumirii
Și mulțumirii lor că au găsit
pe cineva care spune adevăruri
mici ale cărui creșteri
Pot să le prevadă